TRAGEDIE. A fost găsită moartă după o lună într-o baltă. Când au văzut-o, polițiștii din Craiova au înțeles cine e

TRAGEDIE. A fost găsită moartă după o lună într-o baltă. Când au văzut-o, polițiștii din Craiova au înțeles cine e
Publicat: 07/03/2020, 18:47

O pacientă care a dispărut din Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, la finalul lunii ianuarie, a fost găsită moartă, după mai bine de o lună, într-o baltă de la marginea orașului. Poliţiştii fac cercetări în cadrul unui dosar penal in rem pentru neglijenţă în serviciu.

Trupul femeii a fost găsit, vineri, pe o baltă de la marginea Craiovei. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că este vorba despre pacienta în vârstă de 61 de ani, din localitatea Melineşti, Dolj, care a dispărut din Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova în data de 30 ianuarie.

Anchetatorii verifică dacă femeia s-a înecat sau dacă a fost ucisă.

„În cursul zilei de ieri (vineri – n.r.), politişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o baltă din zona Valea Fetii, din Craiova, se află trupul unei persoane, care pare să se fi înecat. Din cercetările efectuate, politiştii au stabilit ca este vorba despre femeia de 61 de ani, din Melineşti, a cărei dispariţie a fost sesizată la data de 30 ianuarie. În cauză, politiştii au dispus efectuarea necropsiei, cercetările fiind continuate în vederea lămuririi stării de fapt”, a declarat Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Femeia era internată la Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova, iar în data de 30 ianuarie, reprezentanţii spitalului au anunţat Poliţia despre dispariţia pacientei. Familia femeii a depus plângere penală împotriva angajaţilor spitalului, iar oamenii legii au deschis un dosar penal în care fac cercetări pentru neglijenţă în serviciu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al băiatului de 6 ani dispărut în ziua în care mama lui a...
Larisa lui Pescobar: Cum e pe Insta? Așa e în realitate! Între wow și bau
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine...
Sfâșietor! Cântăreața celebră, diagnosticată cu Lupus și leucemie: „Norocoasă că sunt în viață”
Misterul se adânceşte în cazul cadavrului din valiză găsit într-o rulotă, în Oradea. Sora femeii...
Știrea momentului! Prezentator celebru, găsit mort în Grecia! Ultimele clipe din viață, surprinse de camerele...
Mesajele înduioșătoare dintre Anca Molnar și soțul ei, înainte ca make-up artista să fie învinsă...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Ești obligat să acorzi prioritate dacă faci stânga și ai verde la semafor?
Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR –...
A fost găsită BRUMĂ pe MARTE! Cercetătorii credeau că e IMPOSIBIL!
5.000 de lei amendă pentru proprietarii de TERENURI. Legea este absolut OBLIGATORIE
Monica Columbeanu nu a mai suportat. A renunțat la tot și a făcut marea schimbare
Cum arată casa în care locuiește Nicușor Dan. Plătește 550 de euro chirie pe lună
Miracol. Patru ostatici israelieni în Gaza, salvați după 8 luni de calvar. "Nu mă omorâţi!"
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Anca Molnar, o celebră make-up artistă, a murit la 35 de ani. Care a fost...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Elevi, a crezut Nicolae Ceauşescu în Dumnezeu, ia spuneţi‑mi?
(P) Te pot ajuta biletele de grup să te apropii de câștiguri mari la loto?
×